Cinci ani de la listarea la Bursa de Valori. One United Properties pregătește expansiunea în SUA, unde niciun dezvoltator imobiliar din România nu a mai ajuns, proiecte noi în marile orașe ale țării și cel mai bun an din istorie la capitolul livrărilor. A
One United Properties (ONE), cel mai mare dezvoltator imobiliar listat la Bursa de Valori București și una dintre puținele companii românești ale căror acțiuni sunt incluse în mai mulți indici bursieri internaționali, marchează cinci ani de la listarea din 12 iulie 2021 într-un 2026 pe care îl anticipează drept cel mai bun an din istorie la capitolul livrărilor, cu planuri de dezvoltare în State…
♦ Decizia de a intra pe piața din SUA a venit după ani în care compania a analizat mai multe piețe externe. „Am mers în diverse direcții – Grecia, Italia, Serbia, Franța, Statele Unite – și ne-am dat seama că fiecare piață are dificultățile ei. Dacă tot aloci resurse și timp să înveți o piață nouă, mai bine o faci pe una mare. Singura piață care răspunde acestor criterii – foarte mare, foarte mulți bani, foarte multe oportunități, deschidere față de investitori, transparență – este piața americană, care în ultimii 10-20 de ani a crescut într-un ritm dublu față de orice piață dezvoltată din Europa”, a argumentat Diaconescu ♦ Compania s-a listat pe 12 iulie 2021, după un IPO de 260 de milioane de lei, prima ofertă publică inițială primară derulată la BVB după o pauză de șapte ani. De atunci, One United Properties a mai atras 853,8 milioane de lei prin trei majorări de capital și a distribuit acționarilor dividende de aproape 390 mil. lei.
One United Properties (ONE), cel mai mare dezvoltator imobiliar listat la Bursa de Valori București și una dintre puținele companii românești ale căror acțiuni sunt incluse în mai mulți indici bursieri internaționali, marchează cinci ani de la listarea din 12 iulie 2021 într-un 2026 pe care îl anticipează drept cel mai bun an din istorie la capitolul livrărilor, cu planuri de dezvoltare în Statele Unite și în marile orașe ale țării și cu ținta de a-și dubla valoarea în următorii cinci ani la peste 7 mld. lei.
Într-un interviu pentru ZF, acordat într-o ediție specială a emisiunii ZF Deschiderea de Astăzi, Andrei Diaconescu, cofondator și co-CEO al One United Properties, a vorbit despre ce a schimbat bursa în viața companiei, despre proiectul-pilot și modelul de business pe care ONE vrea să-l construiască pe piața americană, despre intrarea pe segmentul locuințelor accesibile, despre efectele noii legislații asupra vânzărilor rezidențiale, dar și despre țintele pentru următorii cinci ani. „Listarea e o formă de reinventare a companiei. Este o muncă enormă în spate, un exercițiu de transparență și un exercițiu de responsabilitate față de mult mai mulți oameni. O recomand practic oricărui antreprenor serios din România“, a spus Andrei Diaconescu, cofondator al One United Properties, în emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi.
-
ZF Real Estate by Storia. Cum poți să schimbi viața dintre blocuri? Alexandru Belenyi, BAAB: „Nu construim orașul de la zero, doar facem mici ajustări, dar foarte importanteEveniment · 15 noiembrie 2026
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026