Cinci antreprenori au pus bazele unei grădinițe „tech“ în București
Vlad Andrei, Maria Varvaroi, Dumitrița Roșca, Emma Vidaeff și Mădălina Marinescu, cinci antreprenori cu vârste cuprinse între 30 și 40 de ani, au deschis anul acesta grădinița Teko Kindergarten în București, care se bazează pe activități practice și pe componenta de tehnologie.
Vlad Andrei, Maria Varvaroi, Dumitrița Roșca, Emma Vidaeff și Mădălina Marinescu, cinci antreprenori cu vârste cuprinse între 30 și 40 de ani, au deschis anul acesta grădinița Teko Kindergarten în București, care se bazează pe activități practice și pe componenta de tehnologie.
„În curriculumul Teko Kindergarten are loc o fuziune a disciplinelor. Activitățile, tot timpul practice, sunt gândite în așa fel încât să combine mai multe obiective de dezvoltare a copilului. Astfel, obiectivele de dezvoltare (exersarea gândirii logico-matematice, dezvoltarea vocabularului sau dezvoltarea abilităților de comunicare și feedback, a abilităților sociale) sunt înglobate în activități practice ce aparțin de proiecte și care se adaugă la tema săptămânală studiată“, spune Vlad Andrei, CEO-ul și unul dintre fondatorii Teko Kindergarten. El are o experiență de peste 10 ani în antreprenoriat, în special în zona programelor educaționale. Maria Varvaroi, specializată în customer relationship management, este soția lui Vasile Varvaroi, directorul general al traderului de cereale Cargill. Mădălina Marinescu are o experiență de 10 ani în lucrul cu grupuri de copii din diferite medii sociale. Dumitrița Roșca a condus, timp de 15 ani, o instituție de învățământ privată, iar Emma Vidaeff a lucrat în vânzări și în customer relationship management timp de opt ani.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026