Versiunea completă
Banci-Asigurari

Cinci bănci dispar din statisticile pieței românești. Deocamdată…

Volksbank, Millennium, RBS și Bank of Cyprus vor ieși din lista instituțiilor de cre­dit din statisticile BNR după ce Montepio a făcut deja acest pas. Siste­mul bancar cuprinde acum 40 de bănci, dar jumătate au o cotă de piață de…

Corina Matei · 26 octombrie 2015 · 3 min de citit

Volksbank, Millennium, RBS și Bank of Cyprus vor ieși din lista instituțiilor de cre­dit din statisticile BNR după ce Montepio a făcut deja acest pas. Siste­mul bancar cuprinde acum 40 de bănci, dar jumătate au o cotă de piață de sub 1%, ceea ce ge­ne­rează de mult timp dezbateri privind nevoia de con­solidare a sistemului. Ultimii ani au adus câteva fu­ziuni și achiziții, dar există în continuare un număr de bănci care-și caută cumpărător.

Acționarii Băncii Carpatica au aprobat partici­parea fondului american de private equity JC Flowers la o majorare de capital de 110 mil. lei care ar trebui să aibă loc în noiembrie. JC Flowers a încheiat în iulie un memorandum cu acționarii reprezentând 57% din capitalul Carpatica și va avea dreptul de a subscrie acțiunile rămase nesubscrise în majorarea de capital. Totodată, în acest an câteva bănci prezente pe piața locală și-au manifestat in­te­re­sul pentru cumpărarea unei bănci românești cu ca­pital grecesc. Din cele patru bănci românești cu ca­pital grecesc – Alpha, Bancpost, Piraeus și Banca Ro­mâ­nească -, deocamdată doar Piraeus Bank a făcut un pas spre vânzare.

Banca Transilvania a semnat la sfârșitul anului tre­cut un angajament ferm pentru preluarea Volks­bank, iar în aprilie a anunțat finalizarea tranzacției. Pro­cesul de integrare a Volksbank în Banca Transil­va­nia a par­curs câteva etape și a intrat în linie dreaptă, fu­ziunea ur­mând să se finalizeze în 2015.  Data efect­ivă a fuziunii BT-Volksbank este 31 decembrie 2015, mo­ment din care Volksbank România își încetează existența, iar în­tre­gul său patrimoniu va trece la Banca Tran­silvania. Ban­ca Transilvania, a treia ca mărime din sistemul ban­car, a plătit pentru achiziția Volks­bank România în total 711 mil. euro, din care 81 mil. euro (358 mil. lei) pen­tru capitalul băncii și 630 mil. euro în rambursarea unor linii de rambursare acordate de către acționarii Volks­bank băncii din România. După finalizarea proce­sului de preluare a Volksbank, Banca Transilva­nia se îndreaptă spre locul doi în piață, ocupat în prezent de BRD-SocGen.

Britanicii de la RBS derulează ultimele proceduri de ieșire de pe piața locală după ce au transferat prin două tranzacții separate portofoliile de retail și corporate către UniCredit. O parte din angajați au fost deja preluați de UniCredit, procesul de închidere a sucursalei de la București a grupului britanic RBS urmând să se finalizeze la sfârșitul acestui an.

Citește și