Cinci microîntreprinderi din Arad și Timiș primesc finanțări de peste 5 mil. lei prin Programul Regional Vest
Companiile Palhause, Ami Trade și Codrea Medical Center din Timișoara, alături de societățile Werkland Tools și Start SRL din Arad vor beneficia de finanțări totale de peste 5 mil. lei prin Programul Regional Vest, în urma apelului dedicat microîntreprinderilor, lansat…
Companiile Palhause, Ami Trade și Codrea Medical Center din Timișoara, alături de societățile Werkland Tools și Start SRL din Arad vor beneficia de finanțări totale de peste 5 mil. lei prin Programul Regional Vest, în urma apelului dedicat microîntreprinderilor, lansat în 2023.
„Investițiile în companiile locale nu numai că stimulează creșterea economică, dar și asigură că rămânem competitivi pe piața globală”, spune Sorin Maxim, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest.
Potrivit datelor Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest, peste 1,66 mil. lei, din care 877.000 lei fonduri nerambursabile, vor merge către compania timișoreană Palhause SRL, specializată în fabricarea mobilei, pentru extinderea businessului.
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internațional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026
-
Brokerul de asigurări Millenium Insurance Broker a raportat la nouă luni un profit net de 2,5 mil. lei, cu 68,2% mai mare, pe fondul avansului de 29,8% al primelor intermediateBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026