Cine este Adrian Comănean, românul de 35 de ani care conduce hubul global de achiziții al companiei germane Bosch, cu 50 de ingineri la Timișoara
Adrian Comănean, în vârstă de 35 de ani, este managerul hubului global de achiziții de la Timișoara, inaugurat în urmă cu câteva zile de compania germană Bosch.
♦ Adrian Comănean a absolvit Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu, Facultatea de Științe Economice, urmând apoi cursurile de masterat ale aceleiași facultăți, specializarea management și administrarea afacerilor.
Adrian Comănean, în vârstă de 35 de ani, este managerul hubului global de achiziții de la Timișoara, inaugurat în urmă cu câteva zile de compania germană Bosch. Cariera lui a început în Blaj, în echipa de achiziții a primei fabrici Bosch din România, în urmă cu 14 ani.
În 2016, el s-a relocat în Budapesta, unde a preluat funcția de lead buyer pe Europa de Est, iar acum s-a întors în țară pentru a conduce hubul de achiziții strategice din cadrul Bosch.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026