Cine este Victor Negrescu, viitorul comisar european al României
La 38 de ani, Negrescu este europarlamentar socialist, aflat la al doilea mandat, și vicepreședinte al Parlamentului European, în actuala legislatură (este unul din cei doi vicepreședinți ai PE din partea României).
♦ Premierul Marcel Ciolacu i l-a propus ieri, oficial, șefei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pe Victor Negrescu drept comisar european din partea României.
La 38 de ani, Negrescu este europarlamentar socialist, aflat la al doilea mandat, și vicepreședinte al Parlamentului European, în actuala legislatură (este unul din cei doi vicepreședinți ai PE din partea României).
Studiile sale sunt în domeniul științelor politice. A absolvit Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), în 2008, și a obținut titlul de doctor la aceeași instituție, în 2011. Din CV-ul său rezultă că studiile liceale și le-a făcut în licee din Bruxelles și Paris.
-
Viitorul dezvoltării rezidențiale stă în comunitățiBusiness Construct · 15 noiembrie 2026
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026