Versiunea completă
Business Construct

Cine sunt constructorii care au făcut cele mai mari stadioane din România din ultimul deceniu, prin Compania Națională de Investiții?

Astfel, stadioane precum Steaua, Giulești, Arcul de Triumf, fiecare cu câteva mii sau chiar zeci de mii de locuri, au avut în spate companii locale - unele de renume, alte­le mai puțin cunoscute în piață. Împreună, cele șase proiecte care reprezintă investițiile majore ale CNI, cu investiții de peste 20 de milioane de lei fiecare, cumulează aproape 100.000 de locuri.

Alina-Elena Vasiliu · 12 noiembrie 2023 · 2 min de citit

♦ Stadioane precum Steaua, Giulești, Arcul de Triumf, fiecare cu câteva mii sau chiar zeci de mii de locuri, au avut în spate companii locale – unele de renume, altele mai puțin cunoscute în piață ♦ Împreună, cele șase proiecte care reprezintă investițiile majore ale CNI, cu investiții de peste 20 de milioane de lei fiecare, cumulează aproape 100.000 de locuri.

Astfel, stadioane precum Steaua, Giulești, Arcul de Triumf, fiecare cu câteva mii sau chiar zeci de mii de locuri, au avut în spate companii locale – unele de renume, alte­le mai puțin cunoscute în piață. Împreună, cele șase proiecte care reprezintă investițiile majore ale CNI, cu investiții de peste 20 de milioane de lei fiecare, cumulează aproape 100.000 de locuri.

Cel mai amplu stadion făcut cu bani publici este stadionul Steaua, cu o capacitate de peste 31.000 de locuri, pentru care CNI a alocat o investiție de 417 milioane de lei. De construcție a fost responsabilă asocierea Construcții Erbașu – Concelex – TerraGaz Construct. Construcții Erbașu și Concelex sunt două companii care au mai lucrat și la alte proiecte împreună, fondatorii acestora – Cristian Erbașu și Daniel Pițurlea – fiind de asemenea asociați într-un proiect imobiliar, Arbo Residence din Mogoșoaia, cu peste 1.100 de locuințe. În ceea ce privește TerraGaz Construct, aceasta este o firmă din Otopeni, deținută de trei acționari români, având în portofoliu proiecte precum autodromul Titi Aur, Clinica de Chirurgie Cardiovasculară Pediatrică Grigore Alexandrescu și Piața Sudului.

Citește și