Versiunea completă
Business Construct

Circa 65% din suprafața clădirii de birouri Swan Office&Technology Park este neocupată

Clădirea de birouri Swan Office&Technology Park, dezvoltată de fondul de investiții Chayton Capital în zona Pipera, are un grad de neocupare de circa 65%, deși în ultimele luni patru companii și-au relocat sediile în imobil, contribuind la creșterea suprafeței ocupate a clădirii cu 2.000 de mp.

Cristina Cuncea - Mediafax · 19 decembrie 2012 · 1 min de citit

Printre noii chiriași se numără trei companii de tehnologie – compania austriacă din domeniul ingineriei și al construcțiilor Bilfinger Berger (640 mp), compania olandeză de consultanță în domeniul ingineriei Tebodin (350 mp) și, recent, compania românească de construcții civile Tecnoservice (750 mp), se arată într-un comunicat al firmei de consultanță imobiliară Colliers, care se ocupă de închirierea clădirii.

Altă tranzacție importantă a fost reprezentată de relocarea unei agenții ING din zona Pipera în imobil, ca urmare a vizibilității sporite și a traficului zilnic generat de clădire.

La nivelul întregului an 2012, închirierile de spații de birouri în clădire au reprezentat aproape 60% din cererea netă totală înregistrată în Pipera-Voluntari.

Citește și