În ciuda dobânzilor încă mari, de peste 13%, și a scumpirilor, creditarea s-a încins în lunile de vară, marcând în iulie și august creșteri anuale de peste 20% la creditele de consum noi în lei după declinul din prima parte a anului
Creditarea de consum în lei s-a revigorat în lunile de vară din acest an după ce până în luna mai volumele lunare au fost mai mici decât în prima parte a anului 2022, într-un context caracterizat de incertitudini, război la graniță, inflație încă mare și dobânzi ridicate, nivelul mediu al dobânzilor fiind preponderent peste 13%.
♦ Dobânda medie la creditele de consum noi în lei a fost în 8 luni/2023 cuprinsă între 13% și 14,2%, niveluri maxime în ultimul deceniu și duble față de dobânzile la creditele noi de consum în euro ♦ După ce în T1/2023 finanțările noi de consum în lei aveau un declin de -8% față de T1/2022, la 6 mld. lei, în T2/2023 românii au luat credite de consum noi în lei de 7,6 mld. lei, cu 1% peste T2/2022 ♦ La final de S1/2023, creditele de consum noi în lei aveau o scădere de -3%, la 13,6 mld. lei l În august, creditele de consum noi în lei au avut un avans de 21% față de august 2022, până la 2,75 mld. lei, după ce în iulie saltul anual a fost de 25%, la 2,76 mld. lei l În tot anul 2022, creditele de consum au scăzut cu 6% după recordul din 2021.
Creditarea de consum în lei s-a revigorat în lunile de vară din acest an după ce până în luna mai volumele lunare au fost mai mici decât în prima parte a anului 2022, într-un context caracterizat de incertitudini, război la graniță, inflație încă mare și dobânzi ridicate, nivelul mediu al dobânzilor fiind preponderent peste 13%.
Concret, în luna august creditele de consum noi în lei au înregistrat o creștere de 21% față de august 2022, ajungând la aproape 2,75 mld. lei, după ce în iulie saltul anual a fost de circa 25%, la 2,76 mld. lei, iar luna iunie a adus un avans al creditelor de consum noi în lei de doar 0,4%, la 2,64 mld. lei, după cum reiese din datele BNR.
-
Bursă. Acțiunile Transelectrica se apreciau vineri cu peste 4%, la 101 lei, după ce compania a raportat pentru T3 un profit net de 255 mil. lei, față de o pierdere cu un an înainteBurse - Fonduri mutuale · 15 noiembrie 2026
-
ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Adrian Codirlașu, CFA România: Cred că vor fi taxe mai mari anul viitor, pentru că dispar banii din PNRR. Soluția e fiscală, nu monetară, prin reducerea cheltuielilorBurse - Fonduri mutuale · 15 noiembrie 2026
-
Un lanț românesc de cafenele a urcat pe locul 4 în Europa. 5 to go a pornit de la o cafenea de 12 metri pătrați și are acum peste 800ZF 24 · 15 noiembrie 2026