Versiunea completă
Business Legal

Clarificări de la MAI: Lista documentelor cărora li se prelungește valabilitatea pe durata stării de urgență

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a transmis, prin intermediul unui comunicat publicat pe site-ul instituției, o listă cu documentele cărora li se prelungește valabilitatea pe durata stării de urgență, în contextual în care o mare parte din instituțiile statului și-au limitat…

Alexandru Nanu · 4 aprilie 2020 · 2 min de citit

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a transmis, prin intermediul unui comunicat publicat pe site-ul instituției, o listă cu documentele cărora li se prelungește valabilitatea pe durata stării de urgență, în contextual în care o mare parte din instituțiile statului și-au limitat interacțiunea direct cu populația și altelle au decis să o suspende.

“Serviciile publice din cadrul Ministerului Afacerilor Interne au adaptat programul de relaționare cu publicul și au adoptat o serie de măsuri în conformitate cu prevederile Decretului prezidențial din data de 16.03.2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României și ale art. 12 din Ordonanța militară nr. 3 din 24.03.2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19”.

Astfel, valabilitatea documentelor emise de Inspectoratul General al Poliției Române,  Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, respectiv serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor aflate în coordonarea metodologică a MAI, Inspectoratul General pentru Imigrări se prelungește până la încetarea stării de urgență și sunt recunoscute de autorități pe teritoriul României. Cetățenii aflați în această situație vor avea la dispoziție 90 de zile de preschimbare a actelor respective, după încetarea stării de urgență, conform comunicatului.

Citește și