Versiunea completă
Banci-Asigurari

Clasamentul asigurătorilor RCA în funcție de dosarele de daună avizate în 9 luni din 2020. City Insurance preia ștafeta

City Insurance și Euroins, liderii segmentului de asigurări RCA, au înre­gis­trat cumulat un număr al dosarelor de daună avizate de 174.574 la finalul pri­melor nouă luni din 2020, cu 5% mai puțin comparativ cu primele nouă luni din 2019, potrivit datelor Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).

Mirela Turlan · 1 februarie 2021 · 5 min de citit

City Insurance și Euroins, principalii asigurători RCA din piață, dețin circa 75% din numărul total al dosarelor de daună RCA avizate la finalul primelor nouă luni din 2020.

City Insurance și Euroins, liderii segmentului de asigurări RCA, au înre­gis­trat cumulat un număr al dosarelor de daună avizate de 174.574 la finalul pri­melor nouă luni din 2020, cu 5% mai puțin comparativ cu primele nouă luni din 2019, potrivit datelor Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).

City Insurance a preluat condu­ce­rea clasamentului asigurătorilor RCA cu cel mai mare număr de dosare de daună RCA avizate.

Astfel, City Insurance, liderul pieței asi­gu­rărilor și a segmentului asigu­ră­rilor RCA, a înregistrat la finalul pri­melor no­uă luni din 2020 un număr de 88.391 de dosare de daună RCA avizate, cu 0,1% mai mult comparativ cu perioada si­milară a anului 2019, pre­luând con­du­ce­rea clasamentului în func­ție de nu­mă­rul dosarelor de daună RCA. Compania este singurul asigu­ră­tor RCA din clasa­ment care a înre­gis­trat o creștere a nu­mă­rului de dosare de dau­nă RCA avi­zate, în timp ce restul jucă­to­rilor RCA au înregistrat scă­deri, chiar semnificative.

Euroins, al doilea cel mai mare asigurător RCA din piață, a înregistrat la finalul primelor nouă luni din 2020 un număr al dosa­re­lor de daună RCA avizate de 86.183, cu 9,6% mai puține față de perioa­da similară a anului 2019. Astfel, compania a cobo­rât pe locul doi în topul do­sa­relor de daună, cedând pri­ma poziție din clasa­ment companiei City Insurance.

Cei doi lideri ai pieței RCA dețin cumulat circa 75% din numărul total de dosare de daună RCA avizate la finalul primelor nouă luni din 2020.

Numărul total al dosarelor de dau­nă RCA la finalul lunii septembrie 2020 ajungea la 235.471, în scădere cu 14,5% fa­ță de numărul dosarelor de daună RCA de la finalul lunii septembrie 2019.

Podiumul este completat de Omniasig cu un număr al dosarelor de daună RCA avizate după primele nouă luni din 2020 de 15.748, în scădere semnificativă cu 32,1% comparativ cu numărul dosarelor de daună RCA înregistrat după primele nouă luni din 2019.



A patra companie de asigurări din clasamentul dosarelor de daună RCA avizate este Allianz-Țiriac, care a ajuns la un număr al dosarelor de daună RCA avizate în primele nouă luni din 2020 de 10.973, în scădere cu 27,6% față de primele nouă luni din 2019.

Următorul jucător, care ocupă poziția a cincea în clasament, este Asirom, cu un număr al dosarelor de daună RCA avizate la finalul lunii septembrie 2020 de 10.501, înregistrând o scădere de 19,5% față de perioada similară a anului 2019.

Asigurătorul Groupama este ocupantul poziției șase în clasamentul asigurătorilor RCA în funcție de numărul dosarelor de daună RCA avizate la finalul primelor nouă luni din 2020, ajungând la un număr al dosarelor de daună de 8.953, în scădere cu 40,5%, față de perioada similară a anului 2019. Aceasta este a treia cea mai mare scădere înregistrată de jucătorii RCA din acest clasament.

Pe poziția a șaptea în top se regăsește Grawe, cu un număr al dosarelor de daună RCA avizate la final de septembrie 2020 de 7.289, cu 1,7% mai puține față de finalul lunii septembrie 2019. Compania a înregistrat cea mai mică scădere a numărului dosarelor de daună RCA avizate la final de septembrie 2020 dintre jucătorii din clasament.

Generali, ocupantul poziției opt în clasament, a înregistrat cea mai mare scădere a numărului dosarelor de daună RCA avizate în primele nouă luni din 2020, de 47,4% ajungând la un număr de 5.469 de dosare de daună RCA.

Uniqa Asigurări, a noua companie din clasament, a înregistrat a doua cea mai mare scădere a numărului de dosare de daună RCA avizate în primele nouă luni din 2020, de 41,4%, ajungând la un număr de 1.964.

Numărul dosarelor de daună RCA avizate oferă o perspectivă a despăgubirilor pe care asigurătorii trebuie să le plătească, în baza poliței RCA. La finalul primelor nouă luni din 2020, asigurătorii RCA au înregistrat un număr al dosarelor plătite de 115.188, reprezentând circa 48,9% din numărul total al dosarelor de daună RCA avizate în perioada respectivă.

Cu toate acestea, există și dosare de daună RCA respinse. Prin urmare, dacă din numărul total de dosare de daună RCA avizate, eliminăm dosarele de daună  respinse, care înseamnă circa 2.915, atunci ponderea dosarelor plătite ajunge la 49,5%.
În ceea ce privește durata medie de plată, aceasta a fost de circa 20 de zile/dosar. Cea mai mică durată medie de plată a fost înregistrată la Uniqa Asigurări, de circa 2,75 zile/dosar, în timp ce durata medie cea mai mare a fost înregistrată la Euroins România, de 36 de zile/dosar.

Citește și