Cocor e la un pas de a fi executat silit de BCR pentru restanțe
Compania Cocor București (COCR), care deține centrul comercial cu același nume din centrul Capitalei, ar putea fi executată silit de BCR pentru că are întârzieri la achitarea ratelor la credit, potrivit unui raport transmis ieri bursei.
Compania Cocor București (COCR), care deține centrul comercial cu același nume din centrul Capitalei, ar putea fi executată silit de BCR pentru că are întârzieri la achitarea ratelor la credit, potrivit unui raport transmis ieri bursei.
“În urma discuțiilor cu reprezentanții BCR a rezultat faptul că, dacă nu se ajunge la o soluție amiabilă, este posibilă o executare silită împotriva societății”, se arată în raportul transmis luni bursei de către Cocor.
Cocor a împrumutat, în 2009, 19 milioane de euro de la BCR pentru a finanța investițiile de renovare și modernizare a centrului comercial și construcția parcării supraetajate din spatele magazinului. Investițiile totale ale companiei în acest proiect s-au ridicat la circa 25 mil. euro. Redeschiderea magazinului nu a fost conform așteptărilor, având în vedere că gradul de ocupare inițial a adus un rezultat de 85%, iar ulterior a scăzut pe măsură ce chiriașii s-au confruntat cu probleme tot mai mari. De asemenea, nivelul chiriilor a scăzut, pe fondul crizei, iar povara creditelor a devenit tot mai grea, astfel că anul trecut compania a raportat pierderi de 34,8 mil. lei la venituri totale de 27,5 mil. lei.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026