Colliers: Trei sferturi dintre investitorii activi pe segmentul de terenuri au încheiat sau se așteaptă să încheie tranzacții până la finalul anului, în ciuda climatului economic incert
Aproximativ trei sferturi dintre investitorii activi pe segmentul de terenuri au încheiat tranzacții în 2020 sau se așteaptă să încheie tranzacții până la finalul anului, în ciuda redresării economice care stagnează din cauza evoluției pandemiei, arată datele unui sondaj realizat de Colliers International în rândul a peste 90 de profesioniști activi pe acest segment imobiliar.

Astfel, potrivit analizei Colliers, aproximativ 60% dintre participanții la studiu activi pe segmentul terenurilor au decis să meargă mai departe cu toate sau cu o parte din tranzacțiile care erau deja în curs în acest an, în timp ce 19% au identificat chiar oportunități pentru a iniția noi tranzacții în ultima perioadă. În ceea ce privește activitatea din piață în 2020, 73% dintre investitori au încheiat tranzacții cu terenuri în 2020 sau se așteaptă să încheie una până la finalul anului.
„Activitatea de tranzacționare de terenuri pare să se adapteze la o nouă normalitate. Ambele sondaje din acest an ne-au arătat un număr important de respondenți care au finalizat tranzacții cu terenuri în 2020, până la momentul efectuării sondajului respectiv, sau se așteaptă să încheie tranzacții până la sfârșitul anului – 71% în sondajul din primăvară, respectiv 73% din sondajul de toamnă”, spune Sînziana Oprea, Director Land Agency at Colliers International.
-
Pentru Anca-Maria Țurcanu, care a preluat Elsima de la părinții ei, prezentul este cel mai greu moment din parcursul afacerii. Business-ul a pornit de la o fabrică de confecții și a ajuns la o cifră de afaceri de 16,5 mil. leiEveniment · 15 noiembrie 2026
-
Caroseriile Ferrari și McLaren se fac într-o comună din Argeș. Omul care a construit fabrica a făcut apoi o Arcă a lui Noe „în mărimea ei biblică“Eveniment · 15 noiembrie 2026
-
Turismul din Praid s-a prăbușit după inundarea salinei. „A căzut businessul cu 80%“, spune proprietara unei pensiuniEveniment · 15 noiembrie 2026