Versiunea completă
Business Hi-Tech

Colosul american Google scade pe bursă după ce a obținut rezultate sub estimările analiștilor

Acțiunile Google, operatorul celui mai mare motor de căutare pe internet din lume, au scăzut la sfârșitul săptămânii trecute cu 1,9%, la 896,6 dolari, cel mai mare declin din ultima lună, după ce veniturile și profitul înregistrate de companie în al doilea trimestru au fost sub estimările analiștilor din cauza strategiei gigantului IT american de a se axa pe publicitatea afișată pe dispozitivele…

Ioana Niță · 21 iulie 2013 · 2 min de citit

Acțiunile Google, operatorul celui mai mare motor de căutare pe internet din lume, au scăzut la sfârșitul săptămânii trecute cu 1,9%, la 896,6 dolari, cel mai mare declin din ultima lună, după ce veniturile și profitul înregistrate de companie în al doilea trimestru au fost sub estimările analiștilor din cauza strategiei gigantului IT american de a se axa pe publicitatea afișată pe dispozitivele mobile, scrie Bloomberg.

Veniturile Google, mai puțin costurile de achiziție de trafic, s-au situat în al doilea trimestru la 11,1 miliarde dolari, în creștere cu aproximativ 15% față de primele trei luni ale anului, însă sub estimările analiștilor de 11,3 miliarde dolari. Profitul pe acțiune înainte de anumite elemente excepționale s-a situat la 9,56 dolari, față de estimările analiștilor consultați de Bloomberg de 10,8 dolari. De la începutul anului, cotația acțiunilor Google a crescut cu 27%.  Costul per clic, prețul plătit pentru publicitatea pe Google, a scăzut cu 6% în intervalul analizat, în condițiile în care tot mai multe companii vor să ajungă la consumatori prin intermediul publicității de pe smartphone-uri și tablete în locul calculatoarelor desktop. În primul trimestru al anului, declinul costului per clic s-a situat la numai 4%. Numărul total de click-uri plătite a crescut cu 23% în perioada aprilie-iunie, peste prognoza analiștilor de 19%.

Deși Google a adăugat noi servicii pentru clienți pentru a ținti utilizatorii dispozitivelor mobile, precum reclame atașate cău­tărilor pe internet și fișierelor video postate pe YouTube, acestea nu au dat încă rezultatele dorite, iar compania trebuie să investească în continuare pe acest segment.

Citește și