Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

Comelf Bistrița dublează bugetul pentru răscumpărări

Producătorul de utilaje Comelf Bistrița (simbol bursier CMF) și-a dublat bugetul alocat răscumpărărilor de acțiuni, mărind prețul maxim de achiziție de la 2 lei la 4,5 lei/titlu, cu 63% peste prețul din piață.

Mirela Turlan · 13 octombrie 2015 · 1 min de citit

Producătorul de utilaje Comelf Bistrița (simbol bursier CMF) și-a dublat bugetul alocat răscumpărărilor de acțiuni, mărind prețul maxim de achiziție de la 2 lei la 4,5 lei/titlu, cu 63% peste prețul din piață. Compania vrea să-și răscumpere până la 4% din capital, pentru a-și fideliza managementul și salariații prin acordarea de acțiuni gratuite.

Deși acționarii au aprobat în luna aprilie inițierea campaniei de achiziții la un preț de maximum de 2 lei/acțiune, compania nu a putut realiza nicio tranzacție întrucât prețul din piață depășise deja acest nivel încă de la publicarea convocatorului adunării generale, cu o lună înainte.

Cu noul plafon de preț, pe care acționarii sunt chemați să îl aprobe pe 24 noiembrie, programul maxim de răscumpărări ar valora 4,2 milioane de lei. La prețul actual din piață, pachetul de cumpărat ar valora 2,5 milioane de lei. Titlurile Comelf au crescut de la începutul anului cu 42%, aducând compania la o capitalizare de 64,6 milioane de lei.

Citește și