Versiunea completă
Business Legal

Comerțul extern își revine, dar deficitul comercial în creștere aduce aminte de precedenta criză

Consumul crește puternic – un plus de 13,4% în primele șase luni din an a consumului cu amănuntul, față de aceeași periodă a anului trecut. Avem de-a face și cu un efect de bază aici (oamenii s-au închis în case anul trecut, acum s-au trezit și consumă).

Corina Matei · 9 august 2021 · 2 min de citit

♦ Deficitul comercial, la șase luni din an, a ajuns la 10,6 miliarde de euro ♦ Dacă nimic nu se întâmplă – și nu există semne că după colț stă ascuns un miracol – deficitul comercial va ajunge în 2021 la 22 de miliarde de euro, ceea ce aduce în mod straniu aminte de precedenta criză, deși criza de față nu este o criză economică.

Consumul crește puternic – un plus de 13,4% în primele șase luni din an a consumului cu amănuntul, față de aceeași periodă a anului trecut. Avem de-a face și cu un efect de bază aici (oamenii s-au închis în case anul trecut, acum s-au trezit și consumă). Însă pro­ducția internă nu face față cererii, ceea ce antrenează majorarea deficitului co­mer­cial care va atinge în acest an 21-22 mld. euro. Un astfel de deficit nu a mai fost înregistrat din criza trecută – o criză economică spre deosebire de cea de azi care nu are nimic de-a face cu bazele economiei.

Creșterea deficitului comercial influențează puternic deficitul de cont curent al balanței de plăți care va depăși în acest an 5% din PIB – un prag critic ce va influența, la rându-i, cursul de schimb. Deocamdată cursul este stabil, la sub 5 lei pentru un euro. BNR apără acest prag, dar realitatea viitoare ar putea-o obliga să se răzgândească. Rezervele Băncii Naționale cresc ca urmare a împrumuturilor făcute și de Ministerul de Finanțe. Dar și  datoria publică crește puternic.

Citește și