Versiunea completă
Auto & Transporturi

Compania Aeroporturi București are un nou consiliu de adminitrație

Compania Națională Aeroporturi București, societate cu vînzări de 132 de mil. euro și un profit net de peste 15 mil. euro în 2013, care administrează cele două aeroporturi din Capitală – Henri Coandă (Otopeni) și Aurel Vlaicu (Băneasa) –, are un nou consiliu de administrație.

Mirela Turlan · 26 martie 2015 · 2 min de citit

Compania Națională Aeroporturi București, societate cu vînzări de 132 de mil. euro și un profit net de peste 15 mil. euro în 2013, care administrează cele două aeroporturi din Capitală – Henri Coandă (Otopeni) și Aurel Vlaicu (Băneasa) –, are un nou consiliu de administrație.

Potrivit Ministerului Transporturilor (MT), acesta este format din Geanina Cristina Pușcașu (consilier de stat în aparatul de lucru al premierului Victor Ponta, fostă asistentă a europarlamentarului Daciana Sârbu, soția prim-ministrului), Sorin Paul Stoicescu (fost director al aviației civile în cadrul Ministerului Transporturilor), Mirică Dumitrescu (proprietar al Medallion Air), Cosmin Peșteșan (manager public la direcția de aviație civilă din cadrul Ministerului Transporturilor) și Adrian Cighi (vicepreședinte Franklin Templeton, care administrează Fondul Proprietatea). Aceștia au fost aleși, potrivit MT, prin procedura de selecție de management privat.

Anterior, consiliul de administrație al Companiei Naționale de Aeroporturi a fost format din Dan Iulius Plaveti (fost președinte al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei), Anișoara Cornilă (director juridic la Ministerul Transporturilor), Gabriel Dumitrașcu (fostul șef al Direcției de Privatizare din Departamentul pentru Energie și actualmente administrator special al Hidroelectrica), Cosmin Peșteșan (care a rămas în continuare în consiliul de administrație al companiei) și Mihai Cristian Marinescu (secretar general adjunct la Ministerul Transporturilor).

Citește și