Compania americană de software TaxDome intră pe piața din România și vizează afaceri de 125.000 euro în primul an. „Decizia de a intra pe această piață a fost luată după o evaluare atentă a potențialului economic și a nevoii în creștere pentru soluții IT
TaxDome, o companie de software fondată în 2017 în New York, ce oferă soluții de management pentru firmele de contabilitate, intră pe piața din România - caracterizată de o creștere accelerată și un progres considerabil în digitalizare, au transmis reprezentanții…
TaxDome, o companie de software fondată în 2017 în New York, ce oferă soluții de management pentru firmele de contabilitate, intră pe piața din România – caracterizată de o creștere accelerată și un progres considerabil în digitalizare, au transmis reprezentanții companiei printr-un comunicat. Cu un portofoliu de peste 10.000 de clienți, companii medii și mari care comunică cu contabilii lor în peste 10 limbi, și 3 milioane de utilizatori în lume, TaxDome adaugă România la planurile sale de expansiune, aceasta fiind a 26-a țară și prima din Europa de Est în care compania americană de software se extinde.
„Decizia de a intra pe această piață a fost luată de către conducerea TaxDome în SUA, după o evaluare atentă a potențialului economic și a nevoii în creștere pentru soluții IT inovatoare în domeniul contabilității. Economia României, caracterizată prin creștere rapidă și o tendință ascendentă în digitalizare, împreună cu disponibilitatea profesioniștilor bine pregătiți în IT, oferă cadrul ideal pentru soluția noastră, destinată optimizării și eficientizării firmelor de contabilitate. (…) Strategia noastră de a servi piața românească este susținută de poziția strategică a țării în Europa de Est și statutul său de hub tehnologic emergent, aspecte ce ne facilitează atât deservirea eficientă a nevoilor locale, cât și extinderea prezenței noastre in regiune. Suntem optimiști în privința oportunităților generate de această expansiune și ne dedicăm investiției în economia locală, promovării parteneriatelor și susținerii transformării digitale în domeniul contabil din România”, a spus Alina Goldenberg, Country Manager TaxDome România.
TaxDome furnizează o platformă inovatoare pentru a servi nevoile firmelor de contabilitate, resurse umane și consultanților fiscali din România.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026