Compania de stat IAR Brașov încheie primele nouă luni din 2020 cu un profit net de 15 mil. lei și afaceri de 214 mil. lei. Acțiunile scad cu până la 7%
IAR Brașov (simbol bursier IARV), companie aeronautică al cărei acționar majoritar este statul român prin Ministerul Economiei, a raportat pentru primele nouă luni din 2020 un profit net de 15 milioane de lei, de trei ori mai mic față de cel din aceeași perioadă din 2019.
Spre comparație, în aceeași perioadă din 2019 IAR Brașov a avut un profit net de 49,5 mil. lei și afaceri de 297 mil. lei.
IAR Brașov (simbol bursier IARV), companie aeronautică al cărei acționar majoritar este statul român prin Ministerul Economiei, a raportat pentru primele nouă luni din 2020 un profit net de 15 milioane de lei, de trei ori mai mic față de cel din aceeași perioadă din 2019.
Pe de altă parte, cifra de afaceri a companiei s-a diminuat cu 28%, la 214 mil. lei, diminuarea rezultatelor atrăgând o reacție negativă la bursa de la București, respectiv o scădere de până la 7% a prețului acțiunilor, la 12,3 lei pe unitate pe parcursul ședinței de tranzacționare de vineri. De la începutul anului 2020, acțiunile IARV au minus 37%.
-
O treime din producția de la Mioveni a dispărut: Dacia a fost depășită din nou de Ford Otosan CraiovaAuto & Transporturi · 15 noiembrie 2026
-
Așa cum mallul are nevoie de o „Zara“ pentru trafic, clădirea de birouri are nevoie de un restaurant bun la parter. Dezvoltatorii își aleg operatorul de food cu mult înainte de recepție.Business Construct · 15 noiembrie 2026
-
Bursă. Acțiunile Transelectrica se apreciau vineri cu peste 4%, la 101 lei, după ce compania a raportat pentru T3 un profit net de 255 mil. lei, față de o pierdere cu un an înainteBurse - Fonduri mutuale · 15 noiembrie 2026