Compania locală de software Trencadis, afaceri de peste 33 mil. euro în 2023, plus 39%, și profit de 1,2 mil. euro, în creștere cu 53%. „Cifra de afaceri din 2023 a fost susținută de proiectele de integrare de sisteme, de transformare digitală a unor serv
Trencadis, companie locală de tehnologie specializată în dezvoltarea și implementarea de soluții software complexe pentru sectorul guvernamental și cel de business, a încheiat anul 2023 cu afaceri de 33,7 milioane de euro (167,8 milioane lei), în creștere cu 38,7% față…
Trencadis, companie locală de tehnologie specializată în dezvoltarea și implementarea de soluții software complexe pentru sectorul guvernamental și cel de business, a încheiat anul 2023 cu afaceri de 33,7 milioane de euro (167,8 milioane lei), în creștere cu 38,7% față de anul precedent, au transmis reprezentanții companiei printr-un comunicat. De asemenea, profitul companiei a ajuns la 1,24 milioane de euro (6,2 milioane lei) în 2023, în creștere cu 53,2% față de anul precedent.
„Rezultatele estimate la începutul anului trecut au fost realizate și pipeline-ul de proiecte pentru 2024 este unul consistent, în creștere față de 2023 datorită competențelor profesionale ale echipei (…). Prin regândirea filosofiei de business, am devenit unul dintre cei mai mari integratori românești pe piața IT din sectorul public. Colaborăm cu parteneri, subcontractori și furnizori selecționați continuu pentru livrarea la cele mai înalte standarde de calitate a proiectelor de transformare digitală a relației stat-cetățean și stat-mediu de afaceri”, a spus Marian Murguleț, CEO al Trencadis.
Cifra de afaceri din 2023 a fost susținută de proiectele de integrare de sisteme, de transformare digitală a unor servicii publice și de livrare infrastructură hardware și software.
-
ZF Real Estate by Storia. Cum poți să schimbi viața dintre blocuri? Alexandru Belenyi, BAAB: „Nu construim orașul de la zero, doar facem mici ajustări, dar foarte importanteEveniment · 15 noiembrie 2026
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026