Companiile germane își evaluează pagubele provocate de pandemie. Declinul a readus PIB-ul german la nivelul din urmă cu 10 ani
Pe 30 iulie, Destatis agenția federală de statistică a Germaniei, anunța că cea mai mare economie a Europei s-a contractat cu 10,1% în trimestrul doi față de primul trimestru, în mare parte în urma măsurilor guvernamentale menite să combată pandemia, scrie The Economist.
Pe 30 iulie, Destatis agenția federală de statistică a Germaniei, anunța că cea mai mare economie a Europei s-a contractat cu 10,1% în trimestrul doi față de primul trimestru, în mare parte în urma măsurilor guvernamentale menite să combată pandemia, scrie The Economist.
Declinul a fost cel mai dramatic dintr-o jumătate de secol. Destatis a raportat de asemenea scăderi ale exporturilor și importurilor, consumului gospodăriilor și investițiilor în echipamente.
Declinul a readus PIB-ul german la nivelul din urmă cu 10 ani. Chiar și așa, Florian Hense, economist Berenberg, o bancă privată germană, spune că „lucrurile ar fi putut sta și mai rău“.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026