Companiile din industria de outsourcing încep să-și cheme angajații înapoi în birouri. Aproximativ 65% dintre companiile din industrie le cer angajaților să lucreze de la birou două - trei zile pe săptămână
Aproximativ 65% dintre companiile din industria de outsourcing din România le cer angajaților să lucreze de la birou două - trei zile pe săptămână, conform unui studiu realizat de Asociația Business Service Leaders în România (ABSL) în perioada februarie –…
Aproximativ 65% dintre companiile din industria de outsourcing din România le cer angajaților să lucreze de la birou două – trei zile pe săptămână, conform unui studiu realizat de Asociația Business Service Leaders în România (ABSL) în perioada februarie – aprilie 2023.
“Aproximativ 60% dintre companiile industriei plănuiesc ca revenirea la birou să se facă printr-o perioadă de reacomodare, în care orice angajat să poată veni la birou atunci când vrea și fără să existe un număr obligatoriu de zile. Treptat însă, procentul celor care vor lucra de la birou va crește și vor începe să apară reguli foarte clare. În stabilirea modului de lucru companiile vor ține cont de tipul de activitate prestată, de experiența, performanța, mărimea echipei, tipul de proiect, dar și de preferințele angajaților și ale clienților. Studiul a arătat că toate serviciile furnizate de industria noastră se pot realiza din formatul hibrid, de aceea acest mod de lucru va continua și după terminarea pandemiei. În ceea ce privește clienții, doar 9% dintre aceștia cer ca serviciile să fie furnizate de către angajați care lucrează de la birou”, spune Ciprian Dan, președintele ABSL.
Circa 49% dintre companiile chestionate au afirmat că cele mai mari provocări post pandemie sunt legate de implicarea și motivarea angajaților, precum și de modalitățile de a-i determina să se reîntoarcă la birou.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026