Companiile listate la Bursa de Valori București, integrate în platforma globală de tranzacționare NAGA: Comision de 0% la acțiuni românești în 2025
NAGA, fintech listat la Bursa de Valori din Frankfurt, a anunțat integrarea acțiunilor listate la Bursa de Valori București în platforma sa de investiții. Activă în peste 100 de țări, NAGA devine astfel primul broker internațional care oferă acces direct…
NAGA, fintech listat la Bursa de Valori din Frankfurt, a anunțat integrarea acțiunilor listate la Bursa de Valori București în platforma sa de investiții. Activă în peste 100 de țări, NAGA devine astfel primul broker internațional care oferă acces direct la acțiunile companiilor românești pentru toți clienții săi, facilitând investițiile la BVB la nivel global. Prin această inițiativă, NAGA va contribui la creșterea vizibilității pieței de capital din România și la stimularea lichidității pe BVB, reiese dintr-un comunicat de presă.
„De la începutul meu în fintech, misiunea mea a fost clară – să democratizez accesul la piețele financiare, să regândesc standardele industriei și să îmbunătățesc modul de a investi. Am construit și dezvoltat afaceri care au oferit investitorilor acces facil la piețele globale prin soluții transparente și eficiente. Aducerea companiilor listate la BVB pe platforma NAGA nu este doar o mișcare strategică – este împlinirea unei viziuni de lungă durată de reconectare cu piața locală. România are un potențial investițional uriaș, iar noi suntem aici pentru a moderniza și ridica ecosistemul la un nou nivel. Scopul nostru? Să aducem standardele globale pe scena locală, făcând tranzacționarea mai simplă și sporind atractivitatea BVB pe plan internațional”, spune Octavian Pătrașcu, CEO al NAGA Group.
NAGA va oferi în 2025 comision 0% la achiziția de acțiuni ale companiilor listate la BVB pentru investitorii de retail care își deschid un cont în primele trei luni de la lansare. Astfel, clienții care își creează un cont între 25 februarie și 25 mai 2025 vor putea cumpăra fără comision acțiuni listate la Bursa de Valori București, având acces la unele dintre cele mai importante companii din economie. De la lideri bancari precum Banca Transilvania și BRD SocGen la jucători strategici din energie, inclusiv OMV Petrom și marile companii de stat Hidroelectrica și Romgaz, până la afaceri antreprenoriale românești precum Sphera Franchise Group, One United Properties, Premier Energy, DIGI Communications și AROBS. Astfel, investitorii beneficiază de o diversificare extinsă a portofoliului, având acces la sectoare esențiale ale economiei românești prin intermediul platformei.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026