Companiile tech invadează teritoriul băncilor oferind credite de consum
Intrarea Amazon pe segmentul de creditare arată cât de radical s-a schimbat peisajul bancar de la criză și cum băncile tradiționale se confruntă cu o nouă competiție puternică, scrie Financial Times.
Intrarea Amazon pe segmentul de creditare arată cât de radical s-a schimbat peisajul bancar de la criză și cum băncile tradiționale se confruntă cu o nouă competiție puternică, scrie Financial Times.
Mari bănci ca JPMorgan Chase, Bank of America și Citigroup resimt presiuni legate de înăsprirea reglementărilor privitoare la capital și reducerea profiturilor din cauza dobânzilor ultramici. Multe și-au analizat situația creditării și au descoperit că deservirea micilor companii, motorul celei mai mari economii a lumii, nu mai rentează.
Între timp, companii specializate pe comerțul electronic au început să profite de vastele volume de date care par să le confere imagini mai bune cu privire la capacitatea clienților de a face față unui credit comparativ cu băncile. Amazon a acordat credite de 3 miliarde de dolari comercianților de pe platforma sa de la lansarea unui program pilot de creditare cu șase ani în urmă.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026