Companiile vor să investească: au fost depuse 45 de proiecte cu valoare totală de 8 mld. euro prin schema de ajutor de stat pentru investiții cu impact major. Care este lista companiilor care au aplicat. Dacia, Romaqua, Rheinmetall nu au prins primul lot
În cadrul primei sesiuni a schemei de ajutor de stat pentru investiții cu impact major în economie, au fost depuse 45 cereri de acord pentru finanțarea unor proiecte de investiții în valoare totală de 8,04 miliarde lei. Ajutorul de stat…
În cadrul primei sesiuni a schemei de ajutor de stat pentru investiții cu impact major în economie, au fost depuse 45 cereri de acord pentru finanțarea unor proiecte de investiții în valoare totală de 8,04 miliarde lei. Ajutorul de stat solicitat este în valoare totală de de 3,77 miliarde lei, transmite Ministerul de Finanțe. Bugetul pentru această rundă este însă numai de 750 mil. lei, astfel că bugetul, conform documentelor transmise de Ministerul de Finanțe, ar fi epuizat de primele trei companii clasate.
„Mă bucur să observ apetitul ridicat pentru apelul de proiecte, întrucât schemele de ajutor de stat nu sunt doar un suport financiar, ci și un catalizator al investițiilor care generează noi locuri de muncă, stimulează competitivitatea și contribuie la echilibrul dezvoltării regionale. Economia românească are nevoie de astfel de instrumente pentru a naviga cu succes prin tranziția către o economie modernă, bazată pe valoare adăugată ridicată și pe sustenabilitate. Prin aceste măsuri, ne asigurăm că România rămâne o destinație atractivă pentru investiții, capabilă să își consolideze poziția în lanțurile valorice globale și să își protejeze interesele economice strategice. Îi încurajez pe cei care nu vor obține acum finanțare să se pregătească pentru următoarele sesiuni, pentru că până la epuizarea bugetului mai au ocazia să profite de această formă de sprijin”, a transmis ministrul Marcel Boloș.
Ministerul Finanțelor a organizat prima sesiune de transmitere online a cererilor de acord pentru finanțare în baza schemei de ajutor de stat instituită prin H.G. nr.300/2024 pentru instituirea o schemă de ajutor de stat având ca obiectiv dezvoltarea regională prin stimularea realizării de investiții.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026