Computacenter România: Vrem să ajungem la 500 de angajați în 5 ani
Computacenter România, dezvoltator de soluții complete de IT, are în plan dublarea numărului de angajați până la finalul anului în curs, astfel că are deschise circa 100 de poziții în 2022, arată un comunicat transmis de reprezentanții companiei.
Computacenter România, dezvoltator de soluții complete de IT, are în plan dublarea numărului de angajați până la finalul anului în curs, astfel că are deschise circa 100 de poziții în 2022, arată un comunicat transmis de reprezentanții companiei. În prezent, în cadrul Computacenter România lucrează 100 de specialiști IT.
„Pentru anul în curs, compania urmează să angajeze 100 de ingineri IT, specializați în tehnologii precum Java, .NET, JavaScript, Testare Manuală și Automată, IT Security, Cloud, de nivel senior, dar și intermediar”, au transmis reprezentanții Computacenter. De asemenea, în următorii cinci ani reprezentanții companiei estimează că echipa va număra 500 de specialiști IT.
Computacenter România, parte a grupului internațional cu același nume, a intrat pe piața locală în 2021, la Cluj. Grupul operează în 70 de țări și are peste 17.000 de angajați la nivel global și o cifră de afaceri de peste 6,3 miliarde de euro.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026