Conferința Birouri și Rezidențial 2020. Dezvoltatorii vor investi mai mult în facilități pentru a atrage corporatiștii în noile proiecte de birouri, iar 2021 ar putea aduce o criză a spațiilor
Companiile închiriază pe timp de pandemie suprafețe mai mici de birouri, însă investesc mai mult în amenajare. De partea cealaltă, anul 2021 ar putea aduce o criză a birourilor în condițiile în care în 2020 dezvoltatorii au amânat demararea construcțiilor.
Amânarea mai multor proiecte de birouri de pe piața locală pe fondul pandemiei și incertitudinii ar putea aduce o criză a spațiilor în 2021, sunt de părere dezvoltatorii.
Companiile închiriază pe timp de pandemie suprafețe mai mici de birouri, însă investesc mai mult în amenajare. De partea cealaltă, anul 2021 ar putea aduce o criză a birourilor în condițiile în care în 2020 dezvoltatorii au amânat demararea construcțiilor.
„Avem mai multe cazuri la One Floreasca unde companiile aleg să se relocheze din clădiri mai vechi într-una nouă. Reduc suprafața necesară dar investesc în amenajarea birourilor. Acest lucru va echilibra balanța și șocul emoțional resimțit de angajați și îi va face să vină mai deschiși la birou“, a declarat Mihai Păduroiu, CEO Office Division, divizia de birouri One United Properties, în cadrul Conferinței ZF Birouri și Rezidențial 2020, eveniment realizat de ZF alături de One United Properties, C&W Echinox, Crosspoint Real Estate, PSC Group, Genesis Property, Popovici Nițu Stoica & Asociații, Immofinanz, Hotspot Workhub, Cordia și Gran Via.
-
UNIQA Asigurări: despăgubiri plătite de 8,6 mil. lei pentru asigurările facultative de locuință în 9 luni/2026. Valoarea medie a despăgubirii/client: 4.300 leiBanci-Asigurari · 15 noiembrie 2026
-
Hellas Direct, prin FlexiPay, le permite clienților care vor să achiziționeze o asigurare RCA să o facă direct de la companie și pot împărți costul asigurării anuale în 12 plăți lunareBanci-Asigurari · 15 noiembrie 2026
-
La multi ani! ZF 28 de ani - de la un ziar „serios, dar nu plictisitor”, la un univers media care a crescut împreună cu cei despre care scrie zi de ziZF 28 de Ani · 15 noiembrie 2026