Connections Consult, companie listată pe piața AeRO a BVB, a anunțat venituri de 25,2 mil. lei în S1, în creștere cu 21% față de anul trecut. Scădere de 29% a profitului net
Connections Consult (simbol bursier CC), furnizor de soluții și servicii IT, a anunțat la Bursa de Valori București că a încheiat primul semestru al anului cu venituri din exploatare de 25,2 milioane de lei, de la 20,8 milioane pe 30…
Connections Consult (simbol bursier CC), furnizor de soluții și servicii IT, a anunțat la Bursa de Valori București că a încheiat primul semestru al anului cu venituri din exploatare de 25,2 milioane de lei, de la 20,8 milioane pe 30 iunie 2021, reprezentând o creștere de 21% de la an la an.
„Această creștere a venit ca rezultat al semnării de contracte noi importante atât de către societatea Connections Consult cât și de către Brusch Services (…) Principalele proiecte aflate în derulare în perioada analizată au avut ca beneficiari companii din cadrul unor sectoare economice strategice, precum sectorul energetic (venituri de peste 2,5 milioane lei), respectiv cel al serviciilor financiare (venituri în cuantum de peste 3 milioane lei)“, se arată în document.
Potrivit raportului financiar, profitul net al societății a fost de circa 970.000 de lei în S1/2022, în scădere cu 29% față de rezultatul din aceeași perioadă de anul trecut, respectiv 1,4 milioane de lei. Compania – care a deschis un birou în Statele Unite în S1/2022 – a avut cheltuieli din exploatare de 23,7 milioane de lei, plus 23% față de anul precedent.
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Miliardarul ucrainean Petro Poroșenko merge cu brandul de dulciuri Roshen la „kilometrul zerro” la shoppingului românesc, Bucur Obor. Magazinul monobrand se pregătește de CrăciunRetail & Agrobusiness · 14 noiembrie 2026