Connections Consult, furnizor de soluții și servicii IT intrat recent în ringul bursier de la București, dezvoltă un program pentru o instituție a statului. Valoarea contractului ajunge la 5,8 mil. lei
Connections Consult (simbol bursier CC), companie specializată în furnizarea de soluții software și servicii IT, anunță încheierea unui contract de 5,8 mil. lei în calitate de subcontractor al unui ofertant principal, cu un client final care reprezintă o instituție publică din România.

Obiectul contractului îl reprezintă activități de dezvoltare de software personalizat și mentenanța soluției livrate și presupune ca programul să fie implementat pe parcursul următoarelor 11 luni, în timp ce serviciile de mentenanță vor fi oferite până la finalizarea perioadei de 83 de luni a acordului de subcontractare, transmit reprezentanții companiei într-un anunț la bursă.
“Contractul semnat se înscrie în strategia Connections Consult de livrare și operare a unor servicii de transformare digitală, prin implementarea de platforme de înrolare și operare de fluxuri de lucru pentru utilizatori individuali, beneficiari ai serviciilor oferite de clienții companiei”, precizează anunțul.
-
Top 5 cele mai citite știri din ZF în ultimele 24 de ore, 13.11.2026Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Evoluția vânzărilor de unt din retail în volum și valoare (2020-2025)Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Cota de piață a principalilor jucători din piața untului (2025Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026