Constantin Hazarian, Comisia de Urbanism CGMB: Puțini știu că Primarul General a dorit blocarea și anularea PUZ Inel Median
Nicușor Dan, primarul Capitalei, a încercat să blocheze și să anuleze și documentul cunoscut drept PUZ (Plan Urbanistic Zonal) Inel Median, a declarat Constantin Hazarian, președintele Comisiei de Urbanism din CGMB (Consiliul General al Municipiului București), în cadrul conferinței ZF…
Nicușor Dan, primarul Capitalei, a încercat să blocheze și să anuleze și documentul cunoscut drept PUZ (Plan Urbanistic Zonal) Inel Median, a declarat Constantin Hazarian, președintele Comisiei de Urbanism din CGMB (Consiliul General al Municipiului București), în cadrul conferinței ZF Tendințe în Piața Rezidențială 2023.
„Referitor la dezvoltările care au loc pe baza PUZ Inel Median, cred că puțini dintre dumneavoastră știu că Primarul General a dorit blocarea și anularea acelui PUZ. Noi am reușit să scoatem de pe ordinea de zi proiectul care prevedea suspendarea și anularea PUZ Inel Median, dar cred că toate problemele care sunt la ora actuală în acest domeniu, nu sunt doar din acest mandat, și pleacă de la lipsa unei implicări a administrației locale, atât Primăria Capitalei, cât și primăriile de sector, în ceea ce a însemnat dezvoltarea spațială și geometrică a acestui oraș”.
Constantin Hazarian, membru PNL, spune că a fost de acord în primă fază cu decizia Primarului General de a bloca PUZ-urile la nivelul Capitalei, însă poziția sa și a colegilor săi s-a schimbat.
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Miliardarul ucrainean Petro Poroșenko merge cu brandul de dulciuri Roshen la „kilometrul zerro” la shoppingului românesc, Bucur Obor. Magazinul monobrand se pregătește de CrăciunRetail & Agrobusiness · 14 noiembrie 2026