Constructorii reacționează la intenția guvernului de a le retrage facilitățile fiscale: „Cea mai mare pierdere a statului va fi întârzierea sau blocarea lucrărilor. Cel puțin 50.000 de angajați vor pleca în străinătate”
Guvernul dă din nou peste cap planurile companiilor din domeniul construcțiilor după ce noul ministru al finanțelor Marcel Boloș a lansat săptămâna trecută ideea eliminării, de la 1 septembrie 2023, a facilităților acordate în 2018 pe o durată promisă de zece ani.
♦ „Măsura ar fi o lovitură dată sectorului construcțiilor și dezvoltării țării prin PNRR. Ar trebui să creștem prețurile cu 9,8% pentru a putea acorda aceleași salarii angajaților“, spune Mircea Bulboacă, proprietarul CON-A Sibiu ♦ „Vor crește cu cel puțin 6% costurile unei lucrări, fapt ce va genera o încetinire a investițiilor în această piață“, spune Marius Marta, director executiv al companiei Drum Asfalt din Bihor ♦ În același timp însă, specialiștii în economie susțin eliminarea privilegiilor, motivând că și alte industrii suferă din cauza deficitului de forță de muncă, însă nu beneficiază de avantaje.
Guvernul dă din nou peste cap planurile companiilor din domeniul construcțiilor după ce noul ministru al finanțelor Marcel Boloș a lansat săptămâna trecută ideea eliminării, de la 1 septembrie 2023, a facilităților acordate în 2018 pe o durată promisă de zece ani. Firmele au început deja să-și calculeze pierderile dacă măsura va fi adoptată. De cealaltă parte, specialiștii în economie spun că menținerea privilegiilor duce la distorsionarea pieței muncii.
„Dacă se decide eliminarea facilităților, impactul anual pentru noi va fi între 7 și 12 milioane de euro, în funcție de varianta aleasă. Cea mai mare pierdere a statului va fi întârzierea sau blocarea lucrărilor. Nici din Asia nu vom mai putea aduce oameni, pentru că și ei vor pleca tot în Vest“, spune antreprenorul Cristian Erbașu, proprietarul companiei Construcții Erbașu și președintele Federației Patronatelor Societăților din Construcții.
-
Pană globală la Microsoft: Outlook, Teams și Copilot au căzut, afectând companii și instituții guvernamentale din întreaga lume. Milioane de utilizatori au rămas fără acces. UPDATE ora 14:00. Serviciile încă nu sunt funcționale, dar Microsoft transmite că le restabilește treptatEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Au fost considerați de neînlocuit la conducerea celor mai mari companii din lume. Până când n-au mai fost. Ce s-a întâmplat cu Apple, Uber și Renault după ce și-au pierdut liderii care le-au construit succesul și ce urmează la Nvidia după plecarea lui Jensen Huang, care a zguduie gigantul AIEveniment · 13 noiembrie 2026
-
PENNY deschide magazin în locul unuia dintre cele mai cunoscute cluburi istorice din București. În același spațiu a funcționat și Mega Image, dar a închisRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026