Construdava, Cascade și Băneasa Business Center, cele mai tranzacționate clădiri de birouri din Capitală
În cei 25 de ani 17 clădiri au fost tranzacționate de mai multe ori, iar un singur imobil a atins performanța de a fi tranzacționat de șase ori – Cascade Office Building de pe Buzești, din proximitatea Căii Victoriei.
În cei 25 de ani 17 clădiri au fost tranzacționate de mai multe ori, iar un singur imobil a atins performanța de a fi tranzacționat de șase ori – Cascade Office Building de pe Buzești, din proximitatea Căii Victoriei.
„Cascade și Băneasa Business Center au două caracteristici comune care explică faptul că au fost tranzacționate de mai multe ori: unul este legat de vârstă – vorbim de clădiri construite în urmă cu peste 10-15 ani –, iar al doilea este legat de faptul că aceste imobile au făcut parte dintr-o serie de portofolii care au trecut prin mai multe tranzacții, la un moment dat toate fiind deținute de Dinu Patriciu Global Properties“, a spus Cristi Moga, head of capital markets la Cushman & Wakefield Echinox.
Astfel, numărul mare de tranzacții cu o proprietate reflectă în primul rând vârstă, deoarece tranzacțiile durează destul de mult, iar achizițiile sunt făcute, adesea, pentru unu sau mai multe cicluri de închiriere a câte cinci ani. „Totodată, ele indică și profilul dezvoltatorului, unele companii având ca model de business vânzarea clădirilor la finalizarea construcției, altele nu, dar și al cumpărătorilor, unii fiind investitori pe termen lung și foarte lung, în timp ce alții preferă să rotească activele mai des sau sunt nevoiți să vândă când fondul ajunge la maturitate“, a explicat Cristi Moga.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026