Consumatorii de energie au subvenționat cu 1,7 mld. euro centrale noi și au primit în schimb importuri record. Banii colectați de Transelectrica din taxa de cogenerare plătită de consumatori s-au dus spre 37 de producători de energie
Consumatorii de energie din România plătesc, din 2011, prin facturile lunare o taxă pentru susținerea cogenerării de înaltă eficiență, adică a producției de energie termică și electrică cu randamente foarte bune.
Consumatorii de energie din România plătesc, din 2011, prin facturile lunare o taxă pentru susținerea cogenerării de înaltă eficiență, adică a producției de energie termică și electrică cu randamente foarte bune.
Până anul trecut, s-au strâns aproape 1,7 miliarde de euro în total, bani cu care se puteau ridica de la zero trei centrale de tipul celei realizate de OMV Petrom la Brazi. Sumele sunt prezentate în rapoartele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). În realitate, nu s-a construit nimic, România ajungând să importe cantități record de energie pentru a ține becurile aprinse.
Banii colectați de Transelectrica din această taxă s-au dus spre 37 de producători de energie. Printre aceștia se numără Complexul Energetic Oltenia și Complexul Energetic Hunedoara, două dintre companiile cu cele mai mari pierderi din economia locală, ambele producătoare de energie pe bază de cărbuni.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026