Contra curentului
Anul 2020 a fost unul bun pentru producătorii de materiale de construcții, în ciuda crizei sanitare, companiile continuând să fie furnizori pentru proiectele imobiliare demarate înainte de instalarea pandemiei
Anul 2020 a fost unul bun pentru producătorii de materiale de construcții, în ciuda crizei sanitare, companiile continuând să fie furnizori pentru proiectele imobiliare demarate înainte de instalarea pandemiei. „Creștere“ a fost așadar cuvântul care a definit, pentru cele mai multe companii din domeniul producției de materiale de construcții, anul 2020, chiar dacă mare parte a economiei a avut de suferit din cauza pandemiei de COVID-19.
Totuși, jucătorii din acest domeniu au început anul 2021 sub semnul scumpirilor de materii prime, ceea ce dă peste cap bilanțurile și bugetele pentru acest an. „Piața construcțiilor rămâne destul de impredictibilă, chiar dacă se află într-o fază de creștere în acest moment, iar piața materiilor prime este instabilă, cu variații în ceea ce privește prețurile și disponibilitatea“, spun oficialii grupului francez Saint-Gobain, unul dintre jucătorii de la vârful pieței, cu un business care a ajuns în 2020 la aproape 1,2 mld. lei pentru toate activitățile sale din România, care includ producție plăci de gips-carton, ipsosuri, vată minerală, mortare, sticlă pentru construcții, vitraje auto și abrazivi.
Anul 2020 a fost și prilej pentru a duce la implementare linii noi de producție, ce se referă la noul standard din construcții – nZEB (nearly zero-energy buildings, adică imobile cu consum de energie aproape de zero). Holcim, Celco și Barrier (denumirea actuală a fostei companii Electric Plus) sunt doar câțiva dintre jucătorii care deja s-au conformat și care au ales să-și adapteze producțiile noilor cerințe.
-
ZF Agrobusiness & Food Summit 2026. Ionuț Daniel Coleașă, COO, CITR: Insolvența este un indicator întârziat. Anul acesta s-au văzut dificultățile financiare din ultimii trei-patru ani. Astăzi, 40 de companii din 100 din agricultură au probleme financiareRetail & Agrobusiness · 12 noiembrie 2026
-
Nu doar economia SUA, ci întreaga economie mondială pare vulnerabilă în fața riscului unui declin brusc al sectorului IA. „Rezultatul ar putea fi un șoc economic sever”Business Hi-Tech · 12 noiembrie 2026
-
Johan Norberg, istoric, scriitor și cercetător, invitat special la Gala ZF 2026, luni 23 noiembrie: Unde au dispărut săracii?Profesii · 12 noiembrie 2026