Controale DGAF: Peste 65 de tone de bunuri cu risc fiscal ridicat au fost confiscate
În urma derulării activității privind monitorizarea transporturilor de bunuri provenind din țări membre ale Uniunii Europene, în data de 09.03.2024, în Punctul de Trecere a Frontierei Bechet, inspectorii din cadrul Direcției generale antifraudă fiscală (DGAF), în colaborare cu Poliția de…
În urma derulării activității privind monitorizarea transporturilor de bunuri provenind din țări membre ale Uniunii Europene, în data de 09.03.2024, în Punctul de Trecere a Frontierei Bechet, inspectorii din cadrul Direcției generale antifraudă fiscală (DGAF), în colaborare cu Poliția de Frontieră, au identificat și indisponibilizat trei mijloace de transport, care aveau ca scop declarat starea de tranzit pe teritoriul național, cu destinația Slovacia, conform unui comunicat de pe site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF).
Ca urmare a verificărilor efectuate, inspectorii DGAF au constatat că bunurile din aceste transporturi prezentau etichete editate în limba română și cu denumirea unor persoane juridice române. Întrucât s-au conturat suspiciuni cu privire la beneficiarii reali ai bunurilor transportate, existând riscul ca mărfurile de fapt să nu tranziteze teritoriul național ci să rămână în România, în urma unor colaborări internaționale cu organele fiscale europene, au fost indisponibilizate, în vederea confiscării, 65,80 tone de bunuri (îmbrăcăminte, încălțăminte, ochelari de soare), cu o valoare de piață estimată la vânzare de peste 7,79 milioane de lei.
Conform comunicatului, acțiunile de monitorizare și control ale inspectorilor DGAF vor continua și în perioada următoare, la nivel național.
-
Într-o lume care crede că economia și oamenii o duc greu, având în vedere creșterea inflației, a prețurilor la energie și scăderea puterii de cumpărare sunt greu de vândut datele statistice conform cărora în T3 economia și-a revenit, având cel mai bun trimestru de creștere din ultimii 4 ani. Dar așa s-a întâmplat.Opinii · 15 noiembrie 2026
-
O surpriză plăcută după un an chinuit. Economia a înregistrat în T3 cea mai bună creștere trimestru la trimestru din 2022 încoace: plus 2,1%Bănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Dacia a avut cel mai slab octombrie de la criza microcipurilor din 2021: doar 20.373 de mașini la Mioveni, cu o treime sub nivelul de anul trecutAuto · 15 noiembrie 2026