Controlorul European pentru Protecția Datelor avertizează că ACTA amenință unele drepturi
Un organism independent european în domeniu protecției datelor, Controlorul European pentru Protecția Datelor (CEPD), a anunțat că Acordul comercial împotriva contrafacerilor (ACTA) ar putea avea "efecte colaterale inacceptabile" asupra drepturilor fundamentale, relatează BBC News Online.
Pentru a intra în vigoare, este necesar ca tratatul ACTA să fie adoptat de Parlamentul European (PE). Însă parlamentarul însărcinat să prezinte recomandări în baza cărora eurodeputații să voteze, i-a îndemnat deja să respingă acest proiect. David Martin, raportul PE pentru ACTA, a declarat săptămâna trecută că politicienii nu vor fi în măsură să “garanteze o protecție adecvată a drepturilor cetățenilor”, în cazul adoptării acestui de tratat.
Până în prezent, 22 de state membre ale Uniunii Europene (UE), inclusiv Marea Britanie, au semnat proiectul. O dezbatere asupra adoptării de către UE a tratatului este așteptată în iunie.
CEPD a avertizat că orice monitorizare la scară largă a modului în care cetățenii europeni utilizează Internetul ar fi “disproporționată”.
-
Top 5 cele mai citite știri din ZF în ultimele 24 de ore, 13.11.2026Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Evoluția vânzărilor de unt din retail în volum și valoare (2020-2025)Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Cota de piață a principalilor jucători din piața untului (2025Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026