Contzilla.ro: Data de 25 octombrie 2020 - un prag pentru măsurile fiscale din perioada de urgență. Ce urmează acestei perioade?
Potrivit prevederilor legislative actuale, este posibilă acordarea de eșalonări la plata obligațiilor fiscale, la cererea debitorilor.
Potrivit prevederilor legislative actuale, este posibilă acordarea de eșalonări la plata obligațiilor fiscale, la cererea debitorilor. Conform Codului de Procedură Fiscală, fiscul poate acorda eșalonări la plată pe o perioadă de cel mult 5 ani, dacă sunt îndeplinite anumite condiții stabilite prin lege, condiții care cuprind și constituirea de garanții. Pentru debitorii care nu au posibilitatea constituirii garanției, eșalonarea se poate acorda pentru o perioadă de cel mult 6 luni (art. 184 din Codul de Procedură Fiscală).
Totodată, în contextul instituirii stării de urgență au fost implementate măsuri prin care se acordă unele facilități fiscale contribuabililor care au înregistrat datorii restante la 31 martie 2020 (persoane fizice, juridice, persoane fizice care desfășoară activități economice sau profesii libere, entități fără personalitate juridică, instituții publice, etc.), măsuri care vizează anularea obligațiilor accesorii datorate, cu condiția achitării obligațiilor bugetare principale restante la 31 martie 2020 precum și a obligațiilor principale și accesorii cu termene de plată cuprinse între 1 aprilie 2020 și data depunerii cererii de anulare a accesoriilor. Termenul limită pentru depunerea cererii este data de 15 decembrie 2020 inclusiv.
De asemenea, pentru obligațiile fiscale scadente de la data intrării în vigoare a OUG 29/2020 privind unele măsuri economice și fiscal-bugetare, cu modificările și completările ulterioare, până la data de 25 octombrie 2020 și neachitate în această perioadă, nu se calculează și nu se datorează dobânzi și penalități de întârziere. Prin derogare de la prevederile Codului de procedură fiscală, obligațiile fiscale mai sus-menționate (scadente și neachitate în această perioadă), nu sunt considerate obligații fiscale restante.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026