Versiunea completă
Business Hi-Tech

Corsar Online, compania care administra de peste un deceniu cel.ro, unul dintre cele mai mari magazine online, și-a cerut insolvența. Operațiunile cel.ro au fost transferate pe o nouă companie, al cărei business a explodat în 2020

Compania Corsar Online, deținută de antreprenorul Tiberiu Pop, care a înregistrat pierderi nete consecutive în ultimii trei ani, cu un vârf de 3,5 mil. lei în 2020, a solicitat în data de 2 august să intre în insolvență, conform unui dosar înre­gistrat la Tribunalul București.

Mirela Turlan · 3 august 2021 · 1 min de citit

Compania Corsar Online, deținută de antreprenorul Tiberiu Pop, care a înregistrat pierderi nete consecutive în ultimii trei ani, cu un vârf de 3,5 mil. lei în 2020, a solicitat în data de 2 august să intre în insolvență, conform unui dosar înre­gistrat la Tribunalul București.

Corsar Online era o companie cunos­cută pentru că administra de peste 10 ani magazinul online cel.ro – unul dintre cele mai mari de pe piață. În 2020 compania a raportat afaceri de 127 mil. lei, în scădere puternică față de anul anterior (când au fost de 204 mil. lei) și o pierdere netă de 3,5 mil. lei, față de o pierdere de 0,84 mil. lei în 2019.

Datoriile totale la finele anului 2020 se ridicau la 14 mil. lei, mai mici față de anul precedent, iar capitalurile proprii erau de minus 4 mil. lei, conform datelor de la Finanțe. Numărul mediu de angajați a fost de 73 în 2020, față de 103 în 2019.

Citește și