Versiunea completă
Business Construct

Creditele acordate de Raiffeisen Locuințe au crescut cu doar 3 mil. lei

Raiffeisen Locuințe, bancă specializată în administrarea unei scheme de economisire-creditare pentru domeniul locativ, și-a majorat anul trecut soldul creditelor acordate cu numai 3 mil. lei, respectiv cu 6,4% față de nivelul înregistrat la sfârșitul lui 2010.

Alexandru Matei · 9 aprilie 2012 · 2 min de citit

Raiffeisen Locuințe, bancă specializată în administrarea unei scheme de economisire-creditare pentru domeniul locativ, și-a majorat anul trecut soldul creditelor acordate cu numai 3 mil. lei, respectiv cu 6,4% față de nivelul înregistrat la sfârșitul lui 2010.

Chiar dacă a fost înființată în urmă cu aproape opt ani și a beneficiat în mod constant de susținerea statului care a plătit de la buget prime semnificative pentru încurajarea acestui sistem, Raiffeisen Locuințe avea în bilanț la sfârșitul lui 2011 credite de numai 50 mil. lei (sub 12 mil. euro).

Banca are un portofoliu de 148.000 de contracte de economisire creditare, în creștere cu 14.000 față de 2010 – an care a fost extrem de slab, cu vânzări noi de numai 6.000 de contracte. Valoarea contractată se ridică la 2,35 mld. lei, însă relevanța acestei sume este redusă având în vedere sumele împrumutate până în prezent. Raiffeisen Locuințe promite credite în lei cu dobânzi care anul trecut au variat între 4,5% și 11,9%, după o perioadă de economisire în care a remunerat depunerile clienților cu dobânzi de 1,5% sau 3% pe an, după tipul contractului. Statul participă și el cu o primă de 25% din suma economisită în cursul anului, dar nu mai mult de echivalentul a 250 de euro pe an. Chiar dacă numărul contractelor a crescut, volumul depozitelor atrase de bancă a scăzut în 2011 cu 1,2%, până la 244 mil. lei. Raiffeisen Locuințe are un singur concurent pe piață, BCR Locuințe, controlat de cea mai mare bancă de pe piață, înființată în urmă cu aproape patru ani și care încearcă să folosească la maximum rețeaua de 667 de unități a băncii-mamă BCR. Potrivit raportului anual, creditarea realizată de BCR Locuințe a înregistrat în 2011 “un ritm de creștere mai mic comparativ cu estimările efectuate”, cota de piață estimată fiind de circa 9%.

Citește și