Versiunea completă
Banci-Asigurari

Creditele au scăzut în septembrie sub 60% din activele bancare

Băncile aveau la sfârșitul lunii septembrie credite acordate clientelei nebancare, respectiv populației și companiilor locale, dar și nerezidenților, în proporție de 58,7% din totalul activelor, cel mai redus nivel din acest an.

Corina Matei · 27 noiembrie 2014 · 2 min de citit

Băncile aveau la sfârșitul lunii septembrie credite acordate clientelei nebancare, respectiv populației și companiilor locale, dar și nerezidenților, în proporție de 58,7% din totalul activelor, cel mai redus nivel din acest an. Ponderea este asemănătoare celei înregistrate în decembrie anul trecut, potrivit datelor BNR. Ponderea urcase la peste 60% la finalul lunii august. Scăderea acestui indicator vine în condițiile în care stocul de credite atinsese un minim al ultimilor ani, de 214 mld. lei la finalul lunii septembrie. Bancherii sunt reticenți să finanțeze economia, iar pe de altă parte se plâng că nu primesc suficiente cereri de credit solvabile din partea clienților. Pe segmentul firmelor mici și mijlocii, dobânzile sunt însă prohibitive, chiar de peste 10% pe an.

 

O bună parte din activele băncilor sunt încă investite în titluri de stat, în pofida faptului că randamentele acestora au fost pe un trend descedent în ultima perioadă. Statul se împrumută pe cinci ani la sub 3%, iar pe zece ani la randament de circa 4% pe an. Scăderea costului la care se împrumută statul a fost determinată pe fondul reducerii inflației, îmbunătățirii percepției de risc privind România și al cererii în creștere pentru titlurile românești, cerere susținută în principal de investitorii străini. La finele anului trecut, investitorii străini dețineau titluri de stat în lei și euro emise pe piața internă de aproximativ 5 mld. euro, cu circa 2 mld. euro sub vârful istoric atins în primăvara aceluiași an. 

Citește și