Creșterile salariilor din cinci în cinci ani oglindesc evoluția economiei locale. Reziliența consumatorului din ultimii ani vine dintr-o creștere mare a salariilor
Salariile din economia locală au crescut puternic în ultimii 25 de ani. Astfel, creșterea salariului mediu net pe economie din cinci în cinci ani în perioada cuprinsă între 1998 și 2022 arată creșteri cuprinse între 15% și 264%, conform calculelor ZF făcute pe baza datelor de la Institutul Național de Statistică (INS).
♦ Cea mai mare creștere a salariului mediu net din ultimii 25 de ani a fost înregistrată între 1998 și 2002, iar cea mai mică a fost în perioada de criză economică, adică între 2008 și 2012 ♦ În ultimii cinci ani, salariile au crescut cu 50%, iar șefii companiilor cred că aceste creșteri au ținut și consumul pe picioare ♦ „Din 2020 și până azi salariile au crescut, în unele domenii s-au dublat și atunci poate și consumatorul a putut fi rezilient“ ♦ „Am recurs anul trecut la două creșteri salariale tocmai pentru a acoperi inflația și a da angajatului sau colegilor noștri suficient venit astfel încât să treacă prin perioada aceasta“.
Salariile din economia locală au crescut puternic în ultimii 25 de ani. Astfel, creșterea salariului mediu net pe economie din cinci în cinci ani în perioada cuprinsă între 1998 și 2022 arată creșteri cuprinse între 15% și 264%, conform calculelor ZF făcute pe baza datelor de la Institutul Național de Statistică (INS).
Astfel, cea mai mare creștere a salariului mediu net din ultimii 25 de ani a fost înregistrată între 1998 și 2002, de 264%, iar cea mai mică a fost în perioada de criză economică, adică între 2008 și 2012, circa 15%.
-
Viitorul dezvoltării rezidențiale stă în comunitățiBusiness Construct · 15 noiembrie 2026
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026