Versiunea completă
Business Legal

Cristian Dumitrescu: Demisionez de la conducerea Comisiei de învățământ din Cameră

Președintele Comisiei de învățământ din Camera Deputaților, Cristian Dumitrescu, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că va demisiona din acest post ca urmare a nominalizării soției sale, Corina Dumitrescu, pentru portofoliul Educației.

Liviu Dadacus - Mediafax · 2 mai 2012 · 1 min de citit

Dumitrescu a arătat că nu dorește să fie pus în situația de a conduce Comisia de învățământ în condițiile în care aceasta o va audia, luni, pe soția sa, nominalizată pentru a ocupa fotoliul de ministru al Educației.

“Am decis să demisionez de la conducerea comisiei, motivul ține de nominalizarea soției mele. Mai sunt și oameni care fac astfel de gesturi”, a explicat Dumitrescu.

Citește și