Cristian Secoșan, Delgaz Grid: Numărul de angajați cu vârsta sub 30 de ani a crescut an de an, ajungând acum la 20% din forța de muncă
Delgaz Grid, companie din portofoliul grupului E.ON în România, care gestionează rețelele de distribuție a gazului și a energiei din zona Moldovei, spune că aproape 20% din angajații săi, peste 5.300, au vârste sub 30 de ani, rezultatul fiind posibil prin aducerea în companie an de an a tinerilor prin intermediul programelor de învățământ dual.
♦ Sectorul energetic este unul dintre domeniile cu cea mai mare medie de vârstă a angajaților, atragerea noilor specialiști fiind una dintre provocările majore ale companiilor de profil. În contextul deficitului record de talente, soluția de a-și forma propriii angajați prin sistemul de învățământ dual devine o opțiune testată de tot mai multe companii.
Delgaz Grid, companie din portofoliul grupului E.ON în România, care gestionează rețelele de distribuție a gazului și a energiei din zona Moldovei, spune că aproape 20% din angajații săi, peste 5.300, au vârste sub 30 de ani, rezultatul fiind posibil prin aducerea în companie an de an a tinerilor prin intermediul programelor de învățământ dual.
Compania oferă în noul an școlar 100 de stagii de practică pentru elevii care studiază în sistem de învățământ dual în 9 instituții cu profil tehnic. Astfel, 79 de elevi se pregătesc pentru meseria de instalator/sudor (23 în Alba Iulia, 10 în Zalău, 10 în Mediaș, 14 în Bacău, 12 la Cluj-Napoca, 10 la Hunedoara) și 35 de elevi pentru meseria de electrician (14 în Iași, 12 în Piatra-Neamț, 9 în Bacău).După obținerea calificării de electrician sau instalator/sudor, tinerii au posibilitatea de a se angaja în cadrul Delgaz Grid.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026