Criza a făcut companiile să redifuzeze spoturi de acum 4-5 ani
În pofida contextului economic actual, advertisingul continuă să joace propriul rol în procesul de achiziției. Manuela Necula, CEO al grupului Ogilvy în România crede că rolul advertisingului este de a construi branduri, iar forța unui brand a fost întotdeauna unul din factorii principali în decizia de cumpărare. "În condiții economice dificile, în care puterea de cumpărare e afectată, doar brand…
În pofida contextului economic actual, advertisingul continuă să joace propriul rol în procesul de achiziției. Manuela Necula, CEO al grupului Ogilvy în România crede că rolul advertisingului este de a construi branduri, iar forța unui brand a fost întotdeauna unul din factorii principali în decizia de cumpărare. “În condiții economice dificile, în care puterea de cumpărare e afectată, doar brandurile puternice și iubite de consumatori pot rezista”, spune ea.
În prezent, consumatorii au o voce care se face din ce în ce mai mult auzită, iar brandurile trebuie să învețe să comunice cu ei într-un alt fel decât în trecut, este de părere cea care conduce operațiunile locale ale Ogilvy. “Diferența dintre advertisingul curent și cel al anilor anteriori nu se referă neapărat la spoturile TV. E vorba de o schimbare structurală mult mai profundă, și anume cea legată de gradul de interactivitate între consumator și branduri, în era în care comportamentul acestuia se schimbă fundamental, datorită evoluției și penetrării mediilor digitale”.
Rolul spoturilor este să atragă atenția și să îl facă pe consumator să pună produsul pe lista de cumpărături, este de părere Aura Toma, managing director Lowe&Partners. Totuși, ea recunoaște că decizia se ia la raft punând în balanță atribute raționale și raportând în principal calitatea cu prețul.
-
O treime din producția de la Mioveni a dispărut: Dacia a fost depășită din nou de Ford Otosan CraiovaAuto & Transporturi · 15 noiembrie 2026
-
Bursă. Acțiunile Transelectrica se apreciau vineri cu peste 4%, la 101 lei, după ce compania a raportat pentru T3 un profit net de 255 mil. lei, față de o pierdere cu un an înainteBurse - Fonduri mutuale · 15 noiembrie 2026
-
ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Adrian Codirlașu, CFA România: Cred că vor fi taxe mai mari anul viitor, pentru că dispar banii din PNRR. Soluția e fiscală, nu monetară, prin reducerea cheltuielilorBurse - Fonduri mutuale · 15 noiembrie 2026