Criza actuală testează modelele economice ale țărilor est-europene și le scoate în evidență vulnerabilitățile: forintul se depreciază la cel mai mic șoc și produce inflație, cererea din Cehia e copleșită de prețuri, iar Polonia se confruntă cu o criză a c
Ungaria a fost prima țară din UE a cărei bancă centrală a început să majoreze dobânzile pentru a stopa inflația. Startul l-a dat în iunie 2021, iar după un an, în trimestrul trei din 2022, economia ungară, dependentă de producția…
Ungaria a fost prima țară din UE a cărei bancă centrală a început să majoreze dobânzile pentru a stopa inflația. Startul l-a dat în iunie 2021, iar după un an, în trimestrul trei din 2022, economia ungară, dependentă de producția și exporturile industriei auto, unde domină coloșii germani, este în pragul recesiunii. În teorie, creșterile de dobânzi frânează inflația cu o latență mare, de circa un an, dar frânează și creșterea economică.
Inflația din Ungaria nu a încetinit. Băncii centrale maghiare i-a urmat la scurt timp banca națională a Cehiei, iar economia cehă, cea mai matură din regiune, cu o piață internă puternică, cu exporturi diversificate și cu turism dezvoltat, este acum într-o recesiune „ușoară“, după cum interpretează autoritățile datele pentru trimestrul trei. Pentru anul viitor este așteptată o stagnare.
Polonia este cea mai mare economie din Europa de Est, cu o piață internă uriașă în comparație cu cele ale vecinilor, și a reușit să stea departe de recesiune. Banca centrală poloneză a început mult mai târziu să crească dobânzile, dar n-a avut succes în lupta cu inflația. Rezultatul este o criză a costului vieții care a retezat popularitatea partidului de guvernământ. Nici Banca Națională a României nu s-a grăbit cu majorarea dobânzilor, adică cu scumpirea creditului, iar economia României a avut în perioada analizată una dintre cele mai mari creșteri din UE.
-
Într-o lume care crede că economia și oamenii o duc greu, având în vedere creșterea inflației și a prețurilor la energie, sunt greu de vândut datele statistice conform cărora în T3 economia și-a revenit, având cel mai bun trimestru de creștere din ultimii 4 aniOpinii · 15 noiembrie 2026
-
O surpriză plăcută după un an chinuit. Economia a înregistrat în T3 cea mai bună creștere trimestru la trimestru din 2022 încoace: plus 2,1%Bănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Dacia a avut cel mai slab octombrie de la criza microcipurilor din 2021: doar 20.373 de mașini la Mioveni, cu o treime sub nivelul de anul trecutAuto · 15 noiembrie 2026