Criza din Cipru pune presiune pe leu
Cursul s-a stabilizat la sfârșitul săptămânii trecute pe palierul de 4,41 lei/euro, unde a urcat în ultimele două săptămâni pe fondul crizei din Cipru.
Cursul s-a stabilizat la sfârșitul săptămânii trecute pe palierul de 4,41 lei/euro, unde a urcat în ultimele două săptămâni pe fondul crizei din Cipru. Euro a trecut pragul de 4,4 lei pe 18 martie, imediat după anunțul privind „taxa“ pe depozitele din băncile cipriote, o măsură care a speriat investitorii de pe piețele emergente.
BNR a publicat vineri un curs oficial de 4,4154 lei/euro, ușor sub nivelul din ziua precedentă, aceasta fiind a zecea ședință consecutivă în care moneda europeană se menține peste pragul de 4,4 lei. Leul a închis ședința interbancară de vineri aproape de nivelul de 4,41 unități/euro pe fondul unei sesiuni liniștite pentru toate monedele emergente din regiune.
Mișcarea cursului din ultimele săptămâni reprezintă o schimbare de direcție la 180 de grade în condițiile în care de la începutul anului leul se afla pe o tendință ascendentă, susținut de cererea de titluri de stat din partea investitorilor străini. Cursul de schimb atinsese un minim al ultimului an de 4,32 lei/euro la jumătatea lunii ianuarie, iar ulterior se stabilizase în jurul valorii de 4,35 lei/euro.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026