Criza din construcții se adâncește: marii constructori români și-au redus la jumătate profiturile
Cele mai mari zece companii de construcții cu acționariat local au obținut anul trecut profituri nete cumulate de circa 62 mil.euro, aproape la jumătate față de anul 2011, arată o analiză a ZF pe baza datelor transmise de Registrul Comerțului.
Cele mai mari zece companii de construcții cu acționariat local au obținut anul trecut profituri nete cumulate de circa 62 mil.euro, aproape la jumătate față de anul 2011, arată o analiză a ZF pe baza datelor transmise de Registrul Comerțului.
Reducerea investițiilor publice, dar și private și concurența din ce în ce mai acerbă pentru puținele licitații care se mai organizează în piață și-au pus puternic amprenta asupra rentabilității marilor companii românești de construcții.
„Concurența este foarte mare pe piața construcțiilor, iar de lucru este foarte puțin. Se merge la licitații cu prețuri foarte joase, la limită, ceea ce automat afectează și profitul. În cazul nostru, am vrut să păstrăm personalul, chiar dacă era mai mare decât cel necesar volumului de activitate, ceea ce înseamnă că am plătit din profit“, spune Florea Diaconu, omul de afaceri care controlează constructorul bucureștean Delta ACM 93, cu profit net de 3,4 mil. euro anul trecut, în scădere cu 71% față de anul anterior. Delta ACM 93, care lucrează printre altele la metroul din cartierul bucureștean Drumul Taberei, a avut anul trecut afaceri de aproape 113 milioane de euro.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026