Criza politică, la final: Nicolae Ciucă (PNL) și Marcel Ciolacu (PSD) vor împărți, prin rotație, fotoliul de prim-ministru, până la viitoarele alegeri
Nicolae Ciucă (54 de ani), militar de carieră, fost șef al Statului Major General al Armatei, acum senator PNL, a fost desemnat de conducerea liberalilor să ocupe fotoliul de prim-ministru din partea acestui partid.
După exact patru săptămâni de complot fățiș, Florin Cîțu, premier demis și președinte al PNL, totodată, a admis, la presiunea puternică a partidului său, să lase pe altcineva să ocupe fotoliul de premier liberal în neobișnuitul viitor montaj politic.
Nicolae Ciucă (54 de ani), militar de carieră, fost șef al Statului Major General al Armatei, acum senator PNL, a fost desemnat de conducerea liberalilor să ocupe fotoliul de prim-ministru din partea acestui partid.
Ciucă fusese desemnat să caute sprijin pentru un guvern minoritar al PNL, la 23 octombrie, la puțină vreme după respingerea de către Parlament a guvernului minoritar propus al lui Dacian Cioloș (USR). Cum, previzibil, nu a găsit o majoritate pentru guvernul său, Ciucă și-a depus mandatul de premier desemnat și nebunia politică din tabăra liberală s-a accentuat din cauza refuzului lui Florin Cîțu, demis prin moțiuna de cenzură a PSD, la 5 octombrie, de a accepta un alt viitor prim-ministru, în afară de el. Joi, la exact patru săptămâni de la renunțarea lui Ciucă, Cîțu a fost obligat să dea înapoi, iar fostul șef al Armatei a fost desemnat, pentru a doua oară, să fie premier, de data aceasta al PNL, pentru că, între timp, lucrurile au luat o întorsătură bizară, iar PNL și PSD au decis să ocupe fotoliul de prim-ministru prin rotație – jumătate de mandat liberalii și jumătate de mandat social-democrații. Nu se știe ce garanții a obținut Cîțu pentru a renunța la pretenția de a conduce guvernul viitor, din partea PNL. Se știe că a dat înapoi în urma unei discuții cu președintele Klaus Iohannis.
-
O surpriză plăcută după un an chinuit. Economia a înregistrat în T3 cea mai bună creștere trimestru la trimestru din 2022 încoace: plus 2,1%Bănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Dacia a avut cel mai slab octombrie de la criza microcipurilor din 2021: doar 20.373 de mașini la Mioveni, cu o treime sub nivelul de anul trecutAuto · 15 noiembrie 2026
-
Finanțe personale. Românii au ajuns să aducă la bursă aproape cât fondurile Pilon II. Jumătate din bani au intrat în ETF-uriBurse - Fonduri mutuale · 15 noiembrie 2026