Criza politică a trimis cursul valutar în corzi, cotația marcând record după record. Cursul oficial a urcat spre 5,22 lei/euro în ziua demiterii guvernului Bolojan prin moțiune de cenzură. Ce efecte vom vedea în economie? Cât din creșterea cursului se duc
Tensiunile politice, care au dus la căderea guvernului Bolojan prin votarea moțiunii de cenzură în parlament, au dus ieri cursul valutar oficial la un nou maxim istoric, de aproape 5,22 lei/euro. Față de finalul săptămânii trecute, în doar două zile leul s-a depreciat cu 1,5% în fața euro.
♦ Un procent de 1% de depreciere adaugă 0,3 puncte procentuale la inflație pe următoarele 12 luni, după cum indică estimările unor economiști ♦ Ascensiunea cursului leu/euro mărește factura populației și companiilor cu împrumuturi în valută, iar circa 30% din totalul creditelor din România sunt în valută ♦ Și rata creditelor neperformante este corelată pozitiv cu rata de schimb, punând sub presiune bilanțurile băncilor ♦ Totodată, deprecierea leului scumpește importurile și poate antrena scăderea consumului – pe canalul încrederii, ceea ce poate încetini creșterea economică ♦ Un impact pozitiv al unui curs valutar mai mare putem vedea, teoretic, la nivelul exporturilor, la nivelul deficitului comercial, dar depinde de la sector la sector, în funcție de cât din exporturi au încorporate importuri, devenite mai scumpe.
Tensiunile politice, care au dus la căderea guvernului Bolojan prin votarea moțiunii de cenzură în parlament, au dus ieri cursul valutar oficial la un nou maxim istoric, de aproape 5,22 lei/euro. Față de finalul săptămânii trecute, în doar două zile leul s-a depreciat cu 1,5% în fața euro.
Cotația oficială anunțată ieri la prânz de BNR a fost de 5,2180 lei/euro. Pe interbancar, leul a continuat ieri să se deprecieze față de euro, cotațiile urcând și peste 5,24 lei/euro.
-
Într-o lume care crede că economia și oamenii o duc greu, având în vedere creșterea inflației și a prețurilor la energie, sunt greu de vândut datele statistice conform cărora în T3 economia și-a revenit, având cel mai bun trimestru de creștere din ultimii 4 aniOpinii · 15 noiembrie 2026
-
O surpriză plăcută după un an chinuit. Economia a înregistrat în T3 cea mai bună creștere trimestru la trimestru din 2022 încoace: plus 2,1%Bănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Dacia a avut cel mai slab octombrie de la criza microcipurilor din 2021: doar 20.373 de mașini la Mioveni, cu o treime sub nivelul de anul trecutAuto · 15 noiembrie 2026