Versiunea completă
Business Legal

Croația își construiește drumul către euro

Trecerea la euro va spori credibi­litatea politică și economică a Croației la nivel mondial, reprezentând în același timp un mijloc de dezvoltare a economiei locale, a declarat premierul croat Andrej Plen­kovic, potrivit Port­folio.hu. „Croația are două obiective politice: să devină…

Corina Matei · 31 octombrie 2017 · 1 min de citit

Trecerea la euro va spori credibi­litatea politică și economică a Croației la nivel mondial, reprezentând în același timp un mijloc de dezvoltare a economiei locale, a declarat premierul croat Andrej Plen­kovic, potrivit Port­folio.hu.

„Croația are două obiective politice: să devină parte a zonei Schengen în 2019 și membră a zonei euro“, a declarat Plenkovic.

În timpul unui forum organizat împreună cu banca centrală a țării, oficialul croat a declarat că nu dorește să avanseze o dată în ceea ce privește aderarea la zona euro, dar că țara sa intenționează să intre în ERM în următorii trei ani, înainte de a prelua președinția UE în 2020.

Principala provocare a Croației înainte de adoptarea euro este legată de reducerea datoriei publice, care se situează ușor peste 80% din PIB.

Citește și